Ziua Limbii Române

Limba română – limba în care ne păstrăm rădăcinile

31 august – Ziua Limbii Române

În fiecare an, la 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române, o zi dedicată uneia dintre cele mai importante moșteniri pe care le avem ca popor: limba în care am învățat să spunem „mamă”, „tată”, „acasă” și „Doamne ajută!”. Pentru românii de pretutindeni, limba română nu este doar un instrument prin care comunicăm. Ea este o parte din identitatea noastră, din istoria familiei noastre și din legătura pe care o păstrăm cu locul din care venim.

Limba pe care o vorbim poartă în ea memoria generațiilor. În cuvintele românești se regăsesc glasul bunicilor, poveștile părinților, amintirile copilăriei, tradițiile și obiceiurile pe care le-am primit de la cei care au fost înaintea noastră. Uneori, abia atunci când plecăm departe de țară înțelegem cât de mult înseamnă să auzim în jurul nostru limba în care am crescut.

Un simplu „Bună ziua!”, un „Doamne ajută!” sau o rugăciune rostită în limba română ne poate aduce aminte de casă și de oamenii dragi.

Pentru românii care trăiesc în diaspora, păstrarea limbii române devine o responsabilitate deosebită. Copiii noștri cresc într-un mediu multicultural, în care limba engleză este limba școlii, a societății și, de multe ori, a vieții de zi cu zi. Este firesc și necesar ca ei să învețe bine limba țării în care cresc. Dar, în același timp, este important să nu piardă limba familiei lor, limba părinților și a bunicilor, limba în care au fost rostite primele rugăciuni și în care au fost transmise cele mai importante valori.

A păstra limba română nu înseamnă să ne izolăm de societatea în care trăim. Dimpotrivă. Un copil poate învăța limba engleză, poate cunoaște cultura britanică, poate avea prieteni din diferite comunități și, în același timp, să fie mândru că este familiarizat cu limba și cultura română. Identitatea nu este o barieră, ci poate deveni o punte către ceilalți.

Biserica are un rol important în păstrarea limbii române în diaspora. În biserică, limba română devine și limba rugăciunii. Aici ascultăm Sfânta Evanghelie, rostim rugăciuni, cântăm pricesne și imne, îi învățăm pe copii să facă semnul Sfintei Cruci și să spună „Tatăl nostru”. Pentru mulți dintre noi, biserica românească este locul în care limba maternă se întâlnește cu credința și cu memoria familiei.

În Sfânta Liturghie, cuvintele nu sunt simple cuvinte. Ele ne așază înaintea lui Dumnezeu și ne adună într-o singură comunitate. Atunci când spunem împreună „Crezul”, „Tatăl nostru” sau „Doamne, miluiește”, limba română devine expresia unei credințe trăite împreună. De aceea, o comunitate românească din diaspora nu este doar un grup de oameni care vorbesc aceeași limbă. Ea poate deveni o adevărată familie, unită prin credință, cultură, tradiții și dragostea pentru limba română.

Un loc deosebit îl ocupă familia. Limba se învață mai întâi acasă. Copilul nu învață limba maternă din manuale, ci din glasul mamei și al tatălui, din poveștile bunicilor, din cântece, din rugăciuni și din conversațiile de zi cu zi. De aceea, poate cel mai simplu lucru pe care îl putem face pentru păstrarea limbii române este să o vorbim cu copiii noștri.

Să le citim povești românești. Să le explicăm cuvintele pe care nu le înțeleg. Să îi învățăm poezii. Să vorbim cu ei despre România, despre locurile de unde provin părinții și bunicii lor. Să îi lăsăm să audă limba română nu doar în momentele festive, ci în viața obișnuită, în familie.

Școala Românească „Rădăcini și Aripi”, care funcționează în cadrul comunității noastre parohiale, are tocmai această misiune: să îi ajute pe copii să își păstreze legătura cu limba, cultura și valorile românești. Numele școlii este sugestiv. Copiii au nevoie de rădăcini, pentru a ști cine sunt și de unde vin, dar și de aripi, pentru a putea merge mai departe cu încredere în lumea în care cresc.

A învăța limba română nu înseamnă doar a învăța gramatică, ortografie sau vocabular. Înseamnă a descoperi o lume. Prin limba română, copiii îl descoperă pe Mihai Eminescu și frumusețea poeziei sale, îl cunosc pe Ion Creangă și poveștile copilăriei, descoperă istoria poporului român, tradițiile, cântecele și frumusețea satului românesc. Învață că în spatele fiecărui cuvânt există o istorie și că în spatele fiecărei tradiții se află generații de oameni care au păstrat-o.

Limba română este și limba în care s-au format și s-au transmis multe dintre valorile spirituale ale poporului nostru. Este limba în care părinții și bunicii noștri s-au rugat, în care au cerut ajutorul lui Dumnezeu, în care au mulțumit pentru binecuvântările primite și în care au trecut prin momentele importante ale vieții: botezul, cununia, sărbătorile, privegherile și despărțirea de cei dragi.

De aceea, Ziua Limbii Române poate fi pentru noi nu doar o sărbătoare culturală, ci și un moment de reflecție. Ce limbă aud copiii noștri acasă? Cât de des le citim în română? Mai știm să le povestim despre locurile din care venim? Mai păstrăm cântecele, rugăciunile și tradițiile primite de la părinții noștri?

Nu trebuie să privim aceste întrebări cu teamă sau cu vinovăție, ci cu responsabilitate și cu speranță. Limba poate fi păstrată prin lucruri simple, făcute în fiecare zi. O poveste citită seara, o conversație în română la masă, o rugăciune spusă împreună, participarea la biserică, o zi petrecută la școala românească – toate acestea contribuie la păstrarea unei moșteniri.

Într-o lume în care distanțele sunt tot mai mici, iar oamenii trăiesc și lucrează departe de locurile în care s-au născut, avem nevoie de repere. Limba este unul dintre aceste repere. Ea ne amintește cine suntem și ne ajută să nu uităm de unde am plecat.

Dar cea mai frumoasă dovadă că iubim limba română nu este doar să vorbim despre ea, ci să o transmitem mai departe. Dacă noi am primit-o de la părinții și bunicii noștri, avem datoria de a o oferi copiilor noștri. Ei, la rândul lor, o vor duce mai departe.

În această zi de 31 august, să mulțumim lui Dumnezeu pentru darul limbii în care ne putem ruga, ne putem bucura și ne putem spune unii altora „frați” și „surori”. Să fim recunoscători pentru părinții și bunicii care ne-au transmis-o și să avem grijă ca ea să nu se piardă odată cu trecerea generațiilor.

Să vorbim românește în familie, să citim românește, să ne rugăm românește și să le dăm copiilor noștri bucuria de a descoperi frumusețea limbii române.

Pentru că limba nu este doar ceea ce spunem.

Limba este și ceea ce păstrăm în inimă.

Iar pentru noi, românii din diaspora, limba română poate fi una dintre cele mai puternice punți care leagă credința, familia, generațiile și țara de acasă.

Să o păstrăm cu dragoste, să o vorbim cu bucurie și să o transmitem mai departe, din generație în generație.

Parohia Ortodoxă Română „Duminica Tomii” – Londra XII