Pescuirea minunată

Duminica a XVIII-a după Rusalii

Pescuirea minunată – „După cuvântul Tău, voi arunca mreaja”

      Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii ne vorbește despre întâlnirea dintre Mântuitorul Iisus Hristos și câțiva pescari care trec printr-un moment de oboseală și dezamăgire. Petru și ceilalți pescari muncesc toată noaptea, aruncă mrejele, dar nu prind nimic. După ore întregi de muncă, se întorc cu corăbiile goale. Este o imagine pe care o putem înțelege și noi, pentru că există momente în viață când ne străduim mult, facem tot ceea ce putem și, totuși, rezultatele întârzie să apară.

      Iisus intră în corabia lui Simon Petru și îi spune să mâne la adânc și să arunce din nou mrejele. Petru Îi răspunde sincer: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins; dar, după cuvântul Tău, voi arunca mreaja”. În aceste cuvinte se află o mare lecție pentru fiecare dintre noi. Petru nu ascunde eșecul, dar nici nu se lasă învins de el. A muncit, a încercat și nu a reușit, însă este gata să mai încerce o dată, pentru că are încredere în cuvântul lui Hristos.

      Credința nu înseamnă să nu mai muncim și să așteptăm ca Dumnezeu să facă totul în locul nostru. Petru muncește, dar învață să își pună munca sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Și noi avem responsabilitatea de a ne face partea: să muncim, să ne îngrijim familia, să ne educăm copiii, să ne împlinim datoriile. Dar rezultatul nu depinde întotdeauna numai de puterea noastră. Sunt situații în care, după ce facem tot ceea ce putem, trebuie să spunem: „Doamne, fac ceea ce pot, iar ceea ce nu pot să împlinesc eu, las în mâna Ta”.

      Pescarii ascultă de Hristos și aruncă mrejele. De data aceasta, ele se umplu atât de mult, încât aproape se rup. Corăbiile se umplu cu pește, iar Petru înțelege că înaintea lui se află mai mult decât un simplu Învățător. El cade la genunchii lui Iisus și spune: „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”. Minunea îl conduce pe Petru nu spre mândrie, ci spre smerenie. Cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât își vede mai limpede propriile slăbiciuni și simte nevoia de îndreptare.

      Hristos îi spune lui Petru: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”. Aceste cuvinte schimbă drumul vieții lui. Dumnezeu cheamă un om simplu, un pescar, și îi încredințează o misiune mare. Aici descoperim că Dumnezeu nu caută oameni fără slăbiciuni, ci oameni care sunt dispuși să Îl urmeze. Petru învață pas cu pas, cade, se ridică, se teme, dar rămâne aproape de Hristos. Și noi suntem chemați să creștem în credință nu dintr-odată, ci prin fiecare alegere bună, prin fiecare rugăciune și prin fiecare întoarcere sinceră către Dumnezeu.

      Pentru noi, cei care trăim departe de țară, mesajul acestei Evanghelii este foarte apropiat. Viața este plină de responsabilități: muncă, familie, copii, griji și probleme de rezolvat. Uneori alergăm atât de mult după cele necesare vieții, încât ajungem să neglijăm sufletul. Putem avea o casă frumoasă, un loc de muncă bun și multe lucruri, dar să simțim în interior un gol pe care nimic material nu îl poate umple. De aceea, întrebarea Evangheliei este simplă: Unde este Hristos în corabia vieții mele?

      Și familia poate fi asemenea unei corăbii. Uneori este liniște și bucurie, alteori apar oboseala, neînțelegerile și încercările. Atunci este important să Îl lăsăm pe Hristos să fie prezent în mijlocul familiei noastre. O rugăciune împreună, un cuvânt bun, un „iartă-mă” spus la timp sau un gest de iubire pot reface ceea ce pare pierdut. Copiii învață credința mai ales din ceea ce văd. Dacă îi văd pe părinți rugându-se, venind la biserică, iertând și ajutând, înțeleg că Dumnezeu nu este doar un nume, ci este prezent în viața familiei.

      Evanghelia ne învață să nu renunțăm atunci când mrejele sunt goale. Poate că o rugăciune pare fără răspuns. Poate că o problemă durează prea mult. Poate că am încercat de multe ori și nu am reușit. Atunci cuvintele lui Petru devin și cuvintele noastre: „După cuvântul Tău, voi arunca mreaja.” Să mai încercăm, să ne mai rugăm, să mai iertăm, să mai facem binele și să rămânem aproape de Hristos.

      Fiecare dintre noi este chemat să privească spre propria corabie și să se întrebe: Este Hristos în ea? Dacă da, atunci chiar și în mijlocul unei nopți grele există nădejde. Să muncim, dar să ne și rugăm. Să avem grijă de familie, dar să nu uităm sufletul. Să venim la Sfânta Liturghie, să ne spovedim și să ne apropiem de Hristos. Iar atunci când simțim că nu mai avem putere, să ne amintim că o corabie goală nu înseamnă un drum terminat. Poate fi începutul unei minuni, atunci când Îl lăsăm pe Hristos să intre în viața noastră.

      „Doamne, poate că am încercat și nu am reușit, dar, după cuvântul Tău, voi arunca din nou mreaja.” Aceasta să fie și mărturisirea noastră: să nu deznădăjduim, să nu renunțăm și să avem încredere că Dumnezeu lucrează chiar și atunci când noi încă nu vedem rezultatul. 

Amin.