Duminica a XIX-a după Rusalii

Duminica a XIX-a după Rusalii

„Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc”

Evanghelia Duminicii a XIX-a după Rusalii ne pune înainte unul dintre cele mai cunoscute și, în același timp, dintre cele mai greu de împlinit cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă blestemă și vă rugați pentru cei ce vă fac necazuri” (Luca 6, 27-28).

Sunt cuvinte pe care le auzim de multe ori, dar pe care le înțelegem cu adevărat mai ales atunci când viața ne pune în fața unei persoane care ne-a rănit. Este ușor să iubim un om care ne iubește, să fim buni cu cel care este bun cu noi și să iertăm atunci când nu am fost răniți prea adânc. Dar ce facem atunci când cineva ne vorbește urât, ne nedreptățește, ne dezamăgește sau ne face un rău pe care nu l-am meritat? Tocmai aici începe adevărata lucrare a creștinului.

Mântuitorul nu ne cere să spunem că răul este bine și nici să nu avem discernământ în fața oamenilor sau a situațiilor dificile. Nu ne cere să aprobăm nedreptatea și nici să ne prefacem că nu ne doare ceea ce ni s-a făcut. Hristos ne cere însă să nu răspundem răului cu un alt rău și să nu lăsăm ura să se așeze în inima noastră. Putem să ne îndepărtăm de un om care ne face rău, putem să punem limite, putem să spunem că un lucru nu este drept, dar, în același timp, să nu dorim răzbunarea și pierzarea lui. Aceasta este o diferență foarte importantă. Creștinul nu este chemat să fie slab în fața răului, ci să nu lase răul să-i schimbe inima.

Apoi, Hristos ne spune un cuvânt foarte simplu, pe care îl putem aplica în fiecare zi: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea”. Cu toții dorim să fim respectați, înțeleși și iertați. Atunci când greșim, ne dorim ca ceilalți să vadă și binele din noi, nu doar greșeala. Ne dorim să primim o nouă șansă. Ne dorim ca cineva să aibă răbdare cu noi atunci când suntem obosiți, supărați sau trecem printr-o perioadă grea. Dacă acestea le dorim pentru noi, Evanghelia ne spune să le oferim și celor de lângă noi.

Cât de mult s-ar schimba familiile noastre dacă am încerca să trăim acest cuvânt! De multe ori, într-o casă, o ceartă începe de la un lucru mic, dar continuă pentru că fiecare așteaptă ca celălalt să facă primul pas. Soțul așteaptă să vină soția, soția așteaptă să vină soțul, părinții așteaptă ca un copil să-și ceară iertare, iar copilul așteaptă ca părinții să-l înțeleagă. Și trec zile, uneori săptămâni, iar în suflet se adună supărare peste supărare. Uneori este nevoie doar de un cuvânt simplu: „Iartă-mă”. Nu întotdeauna este ușor să-l spunem, pentru că mândria ne oprește. Dar omul care face primul pas spre împăcare nu pierde, ci câștigă pacea inimii.

La fel este și cu iertarea. A ierta nu înseamnă că uităm imediat tot ceea ce s-a întâmplat. Sunt răni care au nevoie de timp pentru a se vindeca. Uneori putem spune cu gura că am iertat, dar sufletul încă doare. De aceea, iertarea poate fi și o lucrare pe care o facem înaintea lui Dumnezeu, zi după zi. „Doamne, eu încă nu pot să iert pe deplin, dar ajută-mă să pot.” Este o rugăciune simplă, dar sinceră. Dumnezeu nu cere de la noi ceea ce nu putem duce singuri, ci ne cheamă să-I cerem ajutorul. Iar atunci când începem să ne rugăm pentru omul care ne-a rănit, chiar dacă la început ne este greu, ceva începe să se schimbe și în noi.

Poate că una dintre cele mai mari încercări ale creștinului este să nu judece repede. Vedem greșeala celuilalt, dar nu știm întotdeauna lupta lui, trecutul lui, durerile lui sau ceea ce se întâmplă în sufletul lui. Dumnezeu vede toate acestea. De aceea, Mântuitorul ne îndeamnă să fim milostivi, pentru că și noi avem nevoie de mila lui Dumnezeu. Nimeni dintre noi nu poate spune că nu a greșit niciodată. Toți am avut nevoie să fim iertați. Toți am avut nevoie de răbdarea cuiva. Toți am avut momente în care am cerut de la Dumnezeu încă o șansă.

Hristos ne arată că iubirea adevărată nu se măsoară doar atunci când totul este bine. Este ușor să iubești când primești iubire înapoi. Mai greu este să rămâi cu inima deschisă atunci când ești rănit. De aceea, porunca iubirii vrăjmașilor nu este o poruncă ușoară, dar este una care ne apropie de Dumnezeu. Pe Cruce, Mântuitorul S-a rugat pentru cei care Îl răstigneau: „Părinte, iartă-le, că nu știu ce fac”. În aceste cuvinte vedem până unde poate ajunge iubirea lui Dumnezeu.

Poate că noi nu putem ajunge astăzi la această măsură. Dar putem începe de undeva. Putem să nu răspundem unei vorbe grele cu o altă vorbă grea. Putem să ne cerem iertare. Putem să iertăm o greșeală. Putem să ne rugăm pentru cineva cu care suntem certați. Putem să facem un bine fără să așteptăm să fim lăudați sau răsplătiți. Și, poate cel mai important, putem să-I spunem lui Dumnezeu, cu sinceritate: „Doamne, schimbă inima mea!”

Această duminică ne cheamă să ne uităm mai puțin la ceea ce fac ceilalți și mai mult la ceea ce putem schimba în noi. Nu putem controla întotdeauna cuvintele, faptele sau alegerile celor din jurul nostru, dar putem încerca să alegem noi cum răspundem. Putem alege pacea în locul certării, iertarea în locul răzbunării și rugăciunea în locul judecății.

Să cerem, așadar, lui Dumnezeu să ne dea o inimă bună și milostivă, care nu ține minte răul și nu caută răzbunarea. Să ne ajute să iertăm atunci când ne este greu, să iubim atunci când nu primim iubire și să facem binele chiar și atunci când nimeni nu ne vede. Pentru că, în cele din urmă, aceasta este calea pe care ne-a arătat-o Hristos: „Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea.”

Amin.