Duminica a 23-a după Rusalii

Duminica a 23-a după Rusalii – Puterea lui Hristos asupra răului și pacea sufletului

Duminica a 23-a după Rusalii ne pune înainte una dintre cele mai puternice și mai impresionante întâlniri dintre Mântuitorul Iisus Hristos și omul aflat în suferință. Sfânta Evanghelie ne vorbește despre vindecarea demonizatului din ținutul Gerghesenilor, un om care ajunsese să fie stăpânit de puteri întunecate și care nu mai putea duce o viață normală printre oameni. Povestea lui este, în același timp, o mărturie despre puterea lui Dumnezeu și despre faptul că nici cea mai grea stare a omului nu este fără speranță atunci când acesta se apropie de Hristos.

Evanghelia ne spune că Mântuitorul a ajuns în ținutul Gerghesenilor și a întâlnit un om care de multă vreme era chinuit de demoni. Acesta nu mai locuia într-o casă, ci printre morminte. Oamenii încercaseră să-l lege cu lanțuri și să-l păzească, dar nimeni nu reușea să-l stăpânească. Era un om care își pierduse libertatea, liniștea și legătura cu cei din jur. Viața lui devenise o permanentă suferință.

Când L-a văzut pe Iisus, omul a venit înaintea Lui. Mântuitorul nu S-a îndepărtat de el și nu l-a privit ca pe un om pierdut. Hristos vede dincolo de suferința omului și dincolo de starea în care acesta a ajuns. În fața Lui se află întotdeauna un suflet care are nevoie de vindecare și de întoarcere la Dumnezeu.

Demonii care îl chinuiau pe acel om au recunoscut puterea lui Hristos și L-au rugat să nu-i trimită în adânc. La porunca Mântuitorului, duhurile necurate au ieșit din om și au intrat într-o turmă de porci care s-a aruncat în lac și s-a înecat. În urma acestei minuni, omul care fusese chinuit atât de mult timp era acum vindecat. Evanghelia spune că oamenii l-au găsit „șezând la picioarele lui Iisus, îmbrăcat și întreg la minte”.

Această imagine este una dintre cele mai frumoase din Evanghelie. Omul care înainte era neliniștit, singur și stăpânit de rău stă acum liniștit la picioarele lui Hristos. Acolo unde era tulburare, apare pacea. Acolo unde era dezordine, apare rânduiala. Acolo unde era singurătate, apare apropierea de Dumnezeu.

De multe ori, și noi putem ajunge să ne simțim asemenea acestui om, chiar dacă situația noastră este cu totul diferită. Putem avea în suflet frământări, temeri, supărări, răni vechi sau probleme pe care nu știm cum să le rezolvăm. Uneori zâmbim în fața oamenilor, ne facem datoria și mergem înainte, dar înăuntrul nostru poate exista o mare neliniște. Evanghelia de astăzi ne amintește că Hristos nu este indiferent la această suferință.

Mântuitorul nu a venit numai pentru oamenii care par puternici și care au viața pusă în ordine. El a venit tocmai pentru omul care are nevoie de ajutor, pentru cel care a căzut, pentru cel care s-a îndepărtat, pentru cel care nu mai vede o ieșire. Dumnezeu nu Se sperie de rănile noastre și nu Se îndepărtează de noi atunci când ne vede slabi. El ne cheamă să ne apropiem de El cu sinceritate.

Un lucru important pe care îl vedem în această Evanghelie este că vindecarea omului nu se termină în momentul în care răul este îndepărtat. După ce este vindecat, omul dorește să rămână lângă Iisus. El Îl roagă pe Mântuitorul să-i îngăduie să meargă împreună cu El. Hristos însă îi spune să se întoarcă la casa lui și să spună tuturor ce a făcut Dumnezeu pentru el.

Este o poruncă simplă, dar foarte importantă. Omul vindecat trebuia să se întoarcă în mijlocul celor care îl cunoscuseră înainte. Trebuia să meargă acolo unde oamenii își aminteau de suferința lui și să fie mărturie vie a schimbării pe care Dumnezeu o făcuse în viața sa.

Și noi suntem chemați să facem același lucru. Credința nu trebuie să rămână numai între zidurile bisericii. Ea trebuie să se vadă în familie, la locul de muncă, între prieteni și în felul în care ne purtăm cu cei din jur. Uneori, cea mai puternică mărturie despre Dumnezeu nu este un discurs lung, ci o viață schimbată: un om care devine mai răbdător, mai iertător, mai atent și mai aproape de cei aflați în nevoie.

Evanghelia ne mai arată și o realitate dureroasă. După vindecarea omului, locuitorii din acel ținut Îl roagă pe Iisus să plece de la ei. Minunea care ar fi trebuit să-i apropie de Dumnezeu îi face să se teamă și să dorească îndepărtarea Lui. Pentru că prezența lui Hristos schimbă lucrurile. Dumnezeu nu vine în viața noastră doar ca să ne lase exact așa cum suntem. El ne cheamă la schimbare.

Uneori și noi Îl dorim pe Dumnezeu aproape atât timp cât ne ajută să rezolvăm o problemă, dar ne este mai greu să-L primim atunci când ne cere să schimbăm ceva în viața noastră. Ne rugăm pentru pace, dar trebuie să învățăm să iertăm. Ne rugăm pentru o familie unită, dar trebuie să fim mai răbdători. Ne rugăm pentru copii buni, dar trebuie să le oferim mai mult timp și un exemplu bun. Ne rugăm să fim aproape de Dumnezeu, dar trebuie să ne facem timp pentru rugăciune, pentru Sfânta Liturghie și pentru spovedanie.

Omul din Evanghelie ne învață că întâlnirea cu Hristos poate schimba întreaga viață. El nu mai este omul de dinainte. Hristos îi redă libertatea, demnitatea și liniștea. Iar după această întâlnire, omul are o misiune: să vorbească despre binele pe care Dumnezeu l-a făcut în viața lui.

Poate că fiecare dintre noi are în suflet o astfel de poveste. Poate că Dumnezeu ne-a ajutat într-un moment în care nu mai vedeam nicio soluție. Poate ne-a ridicat după o cădere, ne-a întărit într-o încercare sau ne-a trimis un om bun atunci când aveam nevoie. De multe ori uităm repede ajutorul primit și ne întoarcem la grijile noastre. Evanghelia ne îndeamnă să nu uităm.

Să nu ne fie rușine să venim înaintea lui Hristos cu toate poverile noastre. Să nu credem că suntem prea păcătoși, prea slabi sau prea departe de Dumnezeu pentru a mai putea fi ajutați. Nici omul din ținutul Gerghesenilor nu mai părea să aibă vreo speranță. Și totuși, o singură întâlnire cu Hristos i-a schimbat viața.

Într-o lume în care oamenii caută tot mai mult liniștea în lucruri trecătoare, Evanghelia ne amintește că adevărata pace se găsește în apropierea de Dumnezeu. Putem avea multe lucruri și totuși să fim neliniștiți. Putem locui într-o casă frumoasă și să nu avem pace în familie. Putem avea succes și să simțim un gol în suflet. Pacea adevărată nu vine numai din ceea ce avem, ci din felul în care ne așezăm viața înaintea lui Dumnezeu.

Această duminică este, așadar, o chemare la nădejde. Oricât de grea ar fi o încercare, Hristos nu ne abandonează. Oricât de mult timp am fi rătăcit, putem începe din nou. Oricât de mare ar fi neliniștea din suflet, putem veni la Dumnezeu și putem spune cu sinceritate: „Doamne, ajută-mă!”

Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dăruiască pace în suflet, putere în încercări și înțelepciune pentru a vedea binele pe care îl lucrează în viața noastră. Iar atunci când primim ajutorul Lui, să nu-l păstrăm doar pentru noi, ci să devenim și noi, prin viața noastră, un sprijin pentru cei din jur.

Hristos ne arată și prin această Evanghelie că niciun om nu este prea departe pentru a fi căutat, ridicat și vindecat. La picioarele Lui, sufletul își poate găsi din nou liniștea, iar omul poate începe o viață nouă, cu Dumnezeu.

Amin.