Bucuria nașterii celei prin care a venit în lume Mântuitorul

Bucuria nașterii celei prin care a venit în lume Mântuitorul

      Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an la 8 septembrie, este una dintre cele mai iubite sărbători ale Bisericii Ortodoxe și prima mare sărbătoare din noul an bisericesc. În această zi nu sărbătorim doar nașterea unui copil, ci începutul unei istorii care avea să schimbe lumea. Din părinții Ioachim și Ana s-a născut Fecioara Maria, cea aleasă de Dumnezeu să devină Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Nașterea ei a venit după mulți ani de rugăciune și așteptare din partea părinților săi, care își doreau un copil și care au purtat cu multă credință durerea nerodirii lor. Pentru oamenii de atunci, lipsa copiilor era adesea privită ca o mare încercare și ca un motiv de rușine. Ioachim și Ana însă nu s-au îndepărtat de Dumnezeu. Au continuat să se roage, să spere și să creadă. Iar Dumnezeu, la timpul potrivit, le-a ascultat rugăciunea și le-a dăruit un copil. De aceea, această sărbătoare este, înainte de toate, o sărbătoare a speranței. Ea ne amintește că Dumnezeu lucrează chiar și atunci când noi avem impresia că nu se mai întâmplă nimic. Uneori ne rugăm și nu vedem imediat răspunsul. Uneori așteptăm luni sau ani pentru ca o dorință să se împlinească. Alteori trecem prin încercări pe care nu le înțelegem. Exemplul Sfinților Ioachim și Ana ne învață să nu confundăm tăcerea lui Dumnezeu cu absența Lui. Dumnezeu lucrează și în tăcere, iar răspunsul Lui vine la timpul potrivit.

      Nașterea Maicii Domnului ne vorbește foarte frumos și despre familie. Ioachim și Ana nu au fost oameni fără încercări, ci oameni care au trecut prin durere împreună și au rămas uniți în credință. Într-o lume în care familia este tot mai încercată, exemplul lor este foarte important. Familia nu înseamnă că nu există probleme, neînțelegeri sau momente grele. Înseamnă să nu renunțăm unii la alții atunci când apar aceste probleme. Înseamnă să avem răbdare, să iertăm, să ne rugăm și să mergem înainte împreună. Poate că uneori, în familie, avem impresia că celălalt nu ne mai înțelege. Poate apar probleme financiare, probleme cu copiii, oboseală, lipsă de timp sau alte încercări. Dar tocmai atunci trebuie să ne amintim că familia are nevoie de Dumnezeu. O familie în care se roagă măcar unul pentru celălalt este o familie care nu este singură. Maica Domnului însăși a crescut într-o familie care L-a iubit pe Dumnezeu și care a știut să transforme durerea în rugăciune. De aceea, această sărbătoare este un bun prilej să ne întoarcem privirea spre propriile noastre familii și să ne întrebăm: avem timp unii pentru alții? Ne rugăm împreună? Ne mai spunem cuvinte bune? Ne mai cerem iertare? Uneori suntem atât de preocupați să le oferim copiilor noștri lucruri materiale, încât uităm să le oferim ceea ce au nevoie cel mai mult: credință, iubire, timp și un exemplu bun.

      Un alt lucru important pe care îl vedem în această sărbătoare este că Dumnezeu poate transforma ceea ce pare fără speranță într-un început nou. Ioachim și Ana ajunseseră la o vârstă înaintată și, omenește vorbind, nu mai așteptau un copil. Dar Dumnezeu le-a arătat că pentru El nu există situații fără ieșire. Poate că și noi avem în viață lucruri despre care spunem: „Nu se mai poate schimba nimic.” Poate este o relație ruptă, o problemă de familie, un copil care s-a îndepărtat, o situație financiară dificilă sau o dorință pentru care ne rugăm de mult timp. Evanghelia acestei sărbători ne îndeamnă să nu abandonăm speranța. Nu înseamnă că Dumnezeu ne va da întotdeauna exact ceea ce cerem, atunci când cerem. Înseamnă că trebuie să avem încredere că El știe ce este mai bine pentru noi. Rugăciunea nu este o listă de dorințe pe care o prezentăm lui Dumnezeu, ci este întâlnirea prin care învățăm să-I încredințăm Lui viața noastră. Sfinții Ioachim și Ana nu au încetat să se roage, iar răspunsul lui Dumnezeu a venit atunci când nimeni nu se mai aștepta. De aceea, să nu obosim nici noi să ne rugăm. Chiar dacă răspunsul întârzie, Dumnezeu nu uită.

      Maica Domnului este, în același timp, și chipul ascultării și al curăției. Dumnezeu a pregătit-o pentru o misiune unică: aceea de a-L naște pe Fiul Său, Mântuitorul lumii. Dar această misiune nu a început în ziua Bunei Vestiri. Ea a fost pregătită prin întreaga ei viață. De aceea, când privim la Maica Domnului, nu vedem doar o persoană pe care o cinstim, ci vedem un model de viață. Ea ne învață smerenia, ascultarea, răbdarea și încrederea în Dumnezeu. Într-o lume în care oamenii sunt încurajați să se pună pe ei înșiși în centrul tuturor lucrurilor, Maica Domnului ne arată un alt drum: să punem voia lui Dumnezeu înaintea voii noastre. La Buna Vestire, ea primește cu smerenie cuvântul îngerului și răspunde prin ascultare. Nu a cerut garanții și nu a fugit de responsabilitate. A avut încredere în Dumnezeu. De aceea, cinstirea Maicii Domnului nu trebuie să rămână doar la nivelul cuvintelor și al cântărilor. Dacă o iubim cu adevărat, trebuie să încercăm să învățăm de la ea: să avem mai multă răbdare, să ne rugăm mai mult, să fim mai smeriți și să acceptăm că nu putem controla totul în viață. Uneori Dumnezeu ne conduce pe drumuri pe care nu le înțelegem imediat, dar putem merge înainte cu încredere, știind că El nu ne abandonează.

      Pentru noi, cei care trăim departe de țară, această sărbătoare are și o frumusețe aparte. De multe ori suntem prinși între două lumi: locul în care ne-am născut și locul în care ne construim viața. Copiii noștri cresc într-o altă cultură, vorbesc o altă limbă la școală și cunosc alte tradiții. Tocmai de aceea, Biserica și familia au un rol foarte important în păstrarea credinței și a identității noastre. Sărbătorile nu sunt doar zile în care venim la biserică, aprindem o lumânare și plecăm acasă. Ele sunt momente în care ne aducem aminte cine suntem și ce valori vrem să transmitem copiilor noștri. Când îi aducem pe copii la biserică, când îi învățăm să spună o rugăciune, când le vorbim despre Maica Domnului și despre sfinți, punem în sufletul lor niște rădăcini care îi vor ajuta întreaga viață. Poate nu vom vedea imediat roadele, dar, asemenea lui Ioachim și Anei, trebuie să avem răbdare și să semănăm cu credință. Copilul care crește cu Dumnezeu în suflet are un sprijin pe care lumea nu i-l poate lua. Iar într-o societate care se schimbă atât de repede, credința poate rămâne pentru el un reper și o casă sufletească. Să nu ne fie rușine să le arătăm copiilor noștri credința noastră și să-i învățăm că Biserica nu este doar un loc în care mergem din când în când, ci este locul în care ne întâlnim cu Dumnezeu.

      Nașterea Maicii Domnului ne amintește și cât de important este fiecare copil în planul lui Dumnezeu. În ochii lumii, un copil poate părea mic și neînsemnat, dar Dumnezeu poate așeza într-un suflet mic o lucrare mare. De aceea, copiii noștri trebuie priviți nu doar ca o responsabilitate, ci ca un dar. Ei au nevoie de hrană și îmbrăcăminte, de educație și de siguranță, dar au nevoie și de rugăciune, de dragoste și de Dumnezeu. Părinții sunt primii lor dascăli ai credinței. Ceea ce văd în familie va rămâne adânc în sufletul lor. Dacă văd rugăciune, vor învăța rugăciunea. Dacă văd iertare, vor învăța să ierte. Dacă văd iubire, vor învăța să iubească. Iar dacă văd că Dumnezeu este important pentru părinții lor, vor înțelege că și pentru ei Dumnezeu trebuie să fie important. În această zi binecuvântată, să ne apropiem de Maica Domnului cu rugăciune și cu încredere. Să-i cerem să ne ocrotească familiile, copiii, părinții și pe toți cei dragi ai noștri. Să ne ajute să avem răbdare atunci când trecem prin încercări și să nu ne pierdem nădejdea atunci când răspunsurile întârzie. Să ne învețe să ne rugăm mai mult și să ne plângem mai puțin, să iertăm mai repede și să iubim mai mult.

      Nașterea Maicii Domnului este o sărbătoare a începutului și a speranței. Dintr-o familie care a trecut prin durere, Dumnezeu a adus în lume pe cea prin care avea să vină Mântuitorul. Așa lucrează Dumnezeu și în viața noastră: poate transforma lacrima în bucurie, așteptarea în împlinire și încercarea într-un nou început. De aceea, să nu ne pierdem niciodată nădejdea. Să nu spunem că este prea târziu, că nu se mai poate sau că Dumnezeu ne-a uitat. Să ne rugăm, să avem răbdare și să rămânem aproape de El. Iar atunci când nu înțelegem de ce trecem printr-o anumită încercare, să avem puterea să spunem: „Doamne, nu înțeleg drumul pe care mă duci, dar am încredere în Tine.”

Maica Domnului, care a primit cu smerenie voia lui Dumnezeu, să ne învețe și pe noi să spunem, în fiecare zi, „facă-se voia Ta”. Să ne acopere cu cinstitul ei Acoperământ, să ne păzească familiile, să ne întărească în credință, să ne mângâie în necazuri și să ne conducă mereu spre Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos. Iar bucuria acestei sărbători să rămână în sufletele noastre nu doar pentru o zi, ci să ne însoțească în fiecare zi a vieții, amintindu-ne că, atunci când Îl avem pe Dumnezeu aproape, nici așteptarea, nici încercarea și nici greutatea nu sunt fără speranță. 

Amin.