Tânărul bogat

Duminica a XII-a după Rusalii – Tânărul bogat

Adevărata bogăție este o inimă dăruită lui Dumnezeu

„Dacă voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează-Mi.” (Matei 19, 21)

În Duminica a XII-a după Rusalii, Biserica ne pune înainte Evanghelia întâlnirii dintre Mântuitorul Iisus Hristos și tânărul bogat. Este o Evanghelie care ne îndeamnă să privim în adâncul sufletului nostru și să ne întrebăm ce loc ocupă Dumnezeu în viața noastră.

La prima vedere, tânărul din Evanghelie pare un om care nu duce lipsă de nimic. Era tânăr, avea avere și, mai mult decât atât, era un om credincios. El se apropie de Domnul cu respect și Îl întreabă:

„Învățătorule, ce bine să fac ca să am viață veșnică?”

Este una dintre cele mai frumoase întrebări pe care le găsim în Sfânta Scriptură. Nu întreabă cum să aibă și mai multe bogății, cum să fie mai puternic sau mai apreciat de oameni. El caută viața veșnică. Își dorește să fie aproape de Dumnezeu.

Poate că și noi ne-am pus această întrebare cândva. Însă, de multe ori, grijile vieții ajung să ne ocupe atât de mult timpul, încât uităm ceea ce este cu adevărat important.

Alergăm după multe lucruri, muncim din greu, ne facem planuri pentru viitor și încercăm să le oferim celor dragi tot ce este mai bun. Toate acestea sunt bune și necesare. Dar, în toată această alergare, nu trebuie să uităm de suflet.

Mântuitorul îi spune tânărului să păzească poruncile. Credința începe cu lucrurile simple: să fim cinstiți, să spunem adevărul, să ne iubim părinții, să ne respectăm aproapele și să trăim în pace cu cei din jur.

Tânărul răspunde că toate acestea le-a păzit încă din copilărie.

Atunci Domnul îi spune un lucru care îi va schimba întreaga viață: „Dacă voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează-Mi.”

Nu pentru că bogăția ar fi un păcat. Dumnezeu nu condamnă munca cinstită și nici bunurile dobândite prin osteneală. Problema era alta: averea ajunsese să stăpânească inima tânărului.

Evanghelia spune că acesta a plecat întristat, pentru că avea multe avuții.

Ce imagine dureroasă! Un om stă față în față cu Hristos și totuși pleacă trist. Nu pentru că Domnul l-a alungat, ci pentru că nu era pregătit să lase ceea ce îl ținea legat de lumea aceasta.

Și noi putem fi asemenea tânărului bogat.

Poate că nu averea este piedica noastră. Poate sunt grijile de fiecare zi, munca fără odihnă, dorința de a avea mereu mai mult, confortul, mândria sau lipsa timpului pentru Dumnezeu.

De câte ori nu spunem: „Astăzi nu am timp să mă rog.” Sau: „Duminica aceasta nu pot ajunge la biserică, voi merge data viitoare.” Încet, fără să ne dăm seama, alte lucruri ocupă locul pe care ar trebui să-L aibă Dumnezeu în inima noastră.

Domnul nu ne cere tuturor să renunțăm la ceea ce avem. El ne cere să nu fim robi ai lucrurilor. Putem avea multe bunuri și, în același timp, să avem o inimă smerită și milostivă. La fel cum putem avea foarte puțin și totuși să fim stăpâniți de dorința de a avea tot mai mult.

Adevărata bogăție nu se măsoară în conturile din bancă sau în bunurile pe care le strângem, ci în dragostea pe care o purtăm față de Dumnezeu și față de aproapele.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că bogăția devine binecuvântare atunci când este împărțită cu cei aflați în nevoie. Dumnezeu nu ne întreabă cât am avut, ci ce am făcut cu ceea ce ne-a dăruit.

Milostenia nu înseamnă doar bani. Uneori înseamnă o vizită făcută unui bolnav, un telefon dat unui om singur, o vorbă bună spusă la momentul potrivit, un gest de iertare sau puțin timp oferit celui care are nevoie de noi.

Aceste lucruri par mici în ochii lumii, dar sunt foarte mari înaintea lui Dumnezeu.

La sfârșitul Evangheliei, ucenicii se înspăimântă de cuvintele Domnului și întreabă: „Cine poate, deci, să se mântuiască?”

Iar Hristos le răspunde: „La oameni aceasta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință.”

Aceste cuvinte sunt o mare încurajare pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu nu așteaptă să fim desăvârșiți înainte de a veni la El. El așteaptă doar să-I deschidem inima. Cu ajutorul harului Său putem birui orice slăbiciune și putem învăța să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc.

Să ne întrebăm, așadar, în această duminică: Care este comoara inimii mele? Ce mă împiedică să-L urmez mai îndeaproape pe Hristos? Ce ar trebui să schimb în viața mea pentru a fi mai aproape de Dumnezeu?

Răspunsul nu îl găsim în averile pe care le avem, ci în liniștea sufletului nostru. Omul care trăiește cu Dumnezeu este bogat chiar dacă are puțin. În schimb, omul care trăiește fără Dumnezeu va simți mereu că îi lipsește ceva, chiar dacă are de toate.

Să-I cerem Bunului Dumnezeu să ne dăruiască o inimă curată, liberă de iubirea exagerată pentru cele trecătoare și plină de iubire pentru El și pentru aproapele nostru. Iar atunci vom descoperi că adevărata comoară nu este ceea ce adunăm pe pământ, ci ceea ce păstrăm în suflet și ceea ce pregătim pentru Împărăția Cerurilor. Amin.